Soluţie salină echilibrată BSS

Soluţie de irigare KONTUR BSS pentru chirurgia oftalmică
Kontur BSS

 

​​Conţinut:
     Soluţie salină echilibrată, transparentă, limpede, 500ml sau 1000ml


Descriere:
     KONTUR BSS este o soluţie fiziologică şi izotonică de irigare oftalmică folosită pentru irigarea intraoculară sau topică a ochiului în timpul chirurgiei oftalmologice
 

Ambalaj:
Soluţie clară transparentă în sticlă de plastic opacă cu opritor din cauciuc fără latex / inel aluminiu şi capac albastru din plastic. Ambalajul final conţine şi această broşură.

Indicaţii:

 

  • Irigarea camerei anterioare a ochiului în timpul operaţiei de cataractă şi altor proceduri chirurgicale

  • Îndepărtarea alfa-chimotripsinei după zonuloliza enzimatică

  • Irigarea intraoperatorie a camerei anterioare în hifema

  • Irigarea corneei în timpul strabotomiei şi altor proceduri chirurgicale extraoculare

  • Irigarea conjunctivei după instilarea de fluoresceină

  • Irigarea abundentă a fundurilor de sac conjunctivale şi căilor lacrimale în arsuri ale polului anterior

  • Umidificarea corneei şi conjunctivei în timpul tratamentului laser



Contraindicaţii:
Nu există contraindicaţii cunoscute legate de folosirea BSS.

 

Precauţii:
BSS nu conţine conservanţi.
Deschideţi flaconul doar în condiţii de sterilitate.
Adăugarea oricăror medicamente la BSS pot afecta ţesuturile intraoculare. Au existat raportări rare privind opacifierea corneei sau edem ca urmare a chirurgiei oftalmologice în care BSS a fost folosit ca
soluţie de irigare. La fel ca şi în cazul oricăror intervenţii chirurgicale, trebuie luate măsuri de precauţie pentru a minimiza traumatizarea corneei şi a altor ţesuturi oculare.

 

Lichidul apos al pacienţilor diabetici prezintă osmolaritate crescută astfel schimbări intraoperatorii ale lentilei pot apărea. Se recomandă ajustarea osmolarităţii lichidului apos corespunzător.
Având în vedere faptul că KONTUR BSS este o soluție fiziologică izoosmotică oftalmologică de irigare, ar trebui folosit cu precauţie la pacienţi diabetici care sunt supuşi operaţiilor de vitrectomie.



Interacțiuni:
În condiții de mediu rezonabil previzibile, nu se cunosc interacțiuni semnificative sau posibile daune cauzate de expunerea la câmpuri magnetice, influențe electrice externe, descărcare electrostatică,
presiune sau variația presiunii, surse de aprindere termică și accelerație.


 

Sterilizare:
Acest produs a fost sterilizat cu abur. Procedura sterilizării aplicate este marcată pe cutie.



Depozitare:
A nu se depozita peste 25ºC.
A nu se expune la razele directe ale soarelui.
A nu se îngheța.
A se păstra la loc uscat, a se proteja de umiditate / apă.



Expirare:


Nu se va utiliza acest dispozitiv medical după data expirării indicată pe recipientul principal.
Data expirării se referă la prima zi a lunii de expirare.


Avertismente:

  • A nu se utiliza dacă ambalajul sterilizat a fost deschis sau este avariat.

  • A nu se resteriliza prin niciun mijloc.

  • A nu se utiliza dacă este expirat.

  • A nu se refolosi. Se va evita reutilizarea ocazională deoarece aceasta reprezintă pericole grave pentru sănătate, cauzate fie de lipsa sterilității fie de defectele mecanice cauzate de utilizarea anterioară.

  • Nu este destinat injectării sau infuziei IV.

  •  Folosiţi doar o soluţie limpede.

România, Brașov      |     Tel/Fax: 0268.415.927

Copyright © 2013.Toate drepturile rezervate.